Iubire – Mândruțe

(Modelul are 1.60m și poartă mărimea M)

Iubire 

tricoul pentru iubitori

 

Se zice că a fost odată, demult, pe vremea când timpul nu se măsura așa cum știm noi astăzi, un om care nu a cunoscut iubirea. Nu o lăsase să intre în viața lui, pentru că îi era frică de durere și de suferințe. 

 

Așadar, toată lumea îl știa pe omul nostru ca fiind ursuz și îl lăsau în pace. Nimeni nu știa totuși, că omul era sub un blestem: nu putea să moară până nu cunoștea iubirea. Știa cum se poate ridica blestemul, dar frica de a pierde oamenii pe care i-ar fi putut iubi era mai mare chiar decât frica morții. Astfel, el umbla pe pământ de atâta vreme, că și uitase câți ani are. 

 

Într-o zi, cum se plimba omul nostru prin pădurea de lângă sat, unde mergea deseori, pentru că nimeni nu era acolo,  se izbi de un copac bătrân. 

 

Deodată, se auzi un glas gros și puternic. 

Ce cauți tu pe aici? 

 

Omului nostru mai să-i sară inima din piept, nu alta. Se uită în jur și nu văzu nimic și pe nimeni. Deodată, o ramură îl atinse pe frunte. Cel care îi adresase întrebarea era nimeni altul decât copacul bătrân. 

 

Cu vocea tremurândă, omul îi spuse copacului că vine în pădure pentru că aici nu e nimeni, iar el nu vrea să se întâlnească cu oameni, de frica de a nu simți iubire față de ei. 

 

Ascultându-l pe omul nostru, copacul a început să râdă zgomotos. 

Om bun. Iubire fără durere nu există. Până și noi copacii știm asta. N-ai să poți iubi fără să suferi. Fără să-ți pui sufletul pe tavă și să îl lași acolo singur, să fie rănit. Dar frumusețea iubirii e atât de mare încât oamenii acceptă orice suferință. N-ai să mai simți frica odată ce iubești, căci e sentimentul care ne unește pe toți. Du-te înapoi la tine acasă, uită-te la oameni și iubește-i pe toți! 

 

Omul a ascultat de copacul cel bătrân, pentru că și-a dat seama că înțelepciunea care zace în el e mai mare decât puterea timpului însuși. S-a dus în satul cel mai apropiat de coliba lui și a ridicat privirea. A văzut cum mama își strânge puiul la piept, cum 2 tineri se furișau pe după șură, cum un tată își învăța copilul să meargă pe bicicletă și cum doi bătrâni mergeau ținându-se de mână. 

 

Un copil a venit la omul nostru și i-a întins mâna, oferindu-i o floare. 

 

În acel moment, omul s-a pus în genunchi, la pământ, și a început să plângă. Nu-i mai era frică. Vânzându-l pe copil, mai mulți oameni ai satului s-au aplecat asupra bătrânului, să-l cuprindă în brațe. 

 

În acel moment, omul știa că și dacă ar ajunge să piardă tot ce simțea acum, merita. Că nu se poate iubire fără durere, dar că totul merită. În brațele oamenilor, blestemul s-a ridicat și omul nostru a putut să moară știind cum se simte să fii iubit și să iubești. 

 

Învață de la omul nostru și nu-ți fie frică să iubești. Nici să suferi. 

 

Iubirea ne ține pe toți laolaltă. Iubește și lasă-te iubit.