
Straiele lui Badea
Poți fi prieten cu Badea chiar dacă nu te îmbraci ca el. Cu toate astea, el s-a gândit cum poate să te aducă mai aproape de lumea lui.
Rodul acestui gând ia forma unor tricouri brodate cu simboluri minimaliste românești, fiecare cu povestea lui.
Le poți purta oriunde: de la comodul tău pat până la un interviu pentru un nou job, de la mers la magazin până la urcat pe munte sau oriunde vrei să te recunoască lumea ca fiind neaoș.
Dacă vrei să vezi tot ce a pregătit Badea pentru tine, apasă butonul de mai jos!
Scrierile Bădiței
Cum poți purta tricourile neaoșe și în sezonul rece?
Ce înseamnă de fapt să vinzi un singur produs?
Mama Ica
Cine e Badea Neaoș?
Fiu de ie și de bundiță, Badea Neaoș a luat naștere ca să fie salvarea poporului român de la blestemul uitării.
Toiagul lui nu e acolo doar ca să îi țină bătrânețea, ci are în el toate poveștile și tradițiile unui popor vechi de secole.
Dacă Badea nu-și spune mai departe poveștile, toiagul va crăpa și totul va fi dat uitării.
Așadar, ce poți face tu pentru Badea?
Ascultă-i poveștile și dacă te lasă inima, dă-le și mai departe! Poți începe chiar cu a lui:

Ce învârte Badea?
Badea vrea să aibă grijă și de trup și de suflet.
Trup
După cum ai văzut deja, căsuța lui Badea are două camere. Una dintre ele e plină de straie frumos brodate cu modele desenate de nepoții lui Badea, inspirate din amintirile unor vremuri pe care nu le-au trăit niciodată. Broderiile aduc la viață tot ce a iubit Badea odată: prieteni, ființe necuvântătoare, ciobănași, flori sau vechi legende, fiecare având locul ei într-un univers neaoș.
Suflet
A doua cameră era plină de ce adunase Badea mai frumos în toiagul său: fel de fel de povești, personaje demult uitate, cântece, legende și obiceiuri. Aici sălășluiește sufletul poporului român văzut prin ochii unui bătrân. Ca să dăinuiască veșnic, poveștile trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni.