Cartofi prăjiți cu ochiuri. Vegeta în loc de sare. Ciorbă acrită cu borș. Sarmale. Tocăniță de cartofi. Scrob. Salată de vinete. Pulpe de pui prăjite. Friptură cu piure de cartofi. Gogoși.
Ți-am făcut poftă? Ți-am trezit amintiri?
Dacă da, înseamnă că tocmai ai descoperit puterea pe care o are mâncarea: controlează timpul.
Ți-ai adus aminte de bucătăria mamei sau a bunicii. De oalele care se tocesc de la câte tocane au făcut. De momentele în care te chema mama de afară ca să vii la masă și mereu era mâncarea prea fierbinte. Te ardeai la limbă, pentru că nu aveai răbdare să sufli în ea.
De când auzeai Ia cu pâine sau Nu mânca așa cald, că ți se lipește de stomac.
Astea sunt mâncărurile cu care am crescut. Mirosul de cartofi prăjiți e imprimat în noi. Știm să-l recunoaștem oriunde.
Mâncărurile din timpul în care nu puteai să mergi imediat la magazin și trebuia să mănânci tot ce mai aveai prin frigider sau cămară. Mâncărurile din timpul în care singura noastră grijă era să terminăm treaba cât mai repede ca să mergem la joacă. În care ne gândeam la ziua de mâine cu bucurie și fără pic de grijă.
Mâncarea ne leagă și ne spune povești.
Asta este a noastră.
Ne-am adunat într-o zi în bucătăria Mirunei cu misiunea ca fiecare dintre noi să gătească mâncarea reprezentativă pentru copilăria sa. Ca să ne cunoaștem prin mâncarea pe care am mâncat-o și care ne-a făcut mari.
Îți prezint meniul:
Aperitiv: Sandvișuri Evelin
Eve ne tot spunea de sandvișurile pe care mama ei le făcea de fiecare dată la zile de naștere sau musafiri. Nu am știut niciodată la ce se referă.
Rețeta: Iei pâine albă (că doar cu aia am crescut) și o dai cu puțin unt. Între timp, pui ouă la fiert. Trebuie să fie tari-tari deci lasă-le până uiți de ele. Taie castraveți murați, salam de care vrei tu și felii de ardei. Dă pe răzătoare și niște cașcaval. Când s-au fiert, curăță ouăle și dă-le și pe ele pe răzătoare. Pe felia de pâine pune ouăle, cașcavalul, murăturile și ardeii.
E unul din cele mai bune sandvișuri pe care le-am mâncat. Ne-o și imaginam pe mini-eve cum mănâncă sandvișurile și bea Fanta Madness cu copiii pe care i-a chemat la ea acasă. Pe mama ei cum stătea în bucătărie să le facă și cum venea să zică, la fel cum vine și la noi acum: Da ninica n-ați mâncat, deși noi abia ne putem ridica de la masă de pline ce ne sunt burțile.
Primul fel: Pizza cu pâine
În copilărie, Eduard cerea mai mereu pizza. Doar că, după cum sigur știi, nu creștea pizza pe la toate colțurile în satele moldovenești. (Ironia face că acum chiar are o pizzerie în sat.) Așa că mama lui îi făcea mereu pizza cu pâine. Și noi am fost sceptici până am încercat.
Rețeta: Într-o tavă pui un strat de pâine pe care o stropești cu lapte. Într-un bol, amesteci tot ce vrei să fie pe pizza. Rețeta originală spune că trebuie să ai cașcaval dat pe răzătoare, ardei, salam sau șuncă și ceapă. Peste ele, torni și câteva ouă bătute (în funcție de câtă compoziție ai). Amesteci și pui peste pâine. Bagi la cuptor.
Ca o paranteză, Edi nu a început să pună legume pe această pizza decât atunci când ne-a făcut-o nouă. A spus că înainte o făceai doar cu cârnaț și cașcaval.
Are gust a copilărie. A mâncăruri pe care le vedeam la televizor și mama încerca să ni le facă într-o variantă sau alta acasă.
Felul doi: Cartofi prăjiți cu telemea și ochiuri
Felul de căpătâi al tuturor a fost adus de Paul. Telemeaua a fost, ca norocul, făcută de tatăl Mirunei, deci avem un punct extra pentru cât de tradițional e felul.
Rețeta: cureți cartofi și îi tai. Nu ca Paul. A curățat un lighean de cartofi. Pui ulei la încins. Abia când uleiul e foarte încins pui cartofii și pui și capac. Vrem să fie semi-prăjiți, nu cartofi pai. Mai picuri și puțină apă din când în când. După ce sunt gata cartofii îi scoți pe un șervețel, ca să mai tragă din ulei și în aceeași tigaie pui ouăle să se transforme în ochiuri. Moi. Evident. Peste cartofi razi telemea și deasupra pui ochiul.
Momentul în care fiecare a luat câte o furculiță a fost ca în filme. Instant în capul nostru s-a format imaginea unei copilării pe care am părăsit-o, dar pe care am ținut-o minte pe limbă, prin gust.
Felul trei: Tocăniță de cartofi
Georgi nu e cu noi, e plecată în Lituania cu Erasmus. Totuși, am sunat-o ca să gătească și ea pe fundal. Nu am gustat din tocănița ei, dar suntem siguri că a ieșit minunat. Nu chiar cum o făcea bunica ei, pentru că nu ai cum să replici acel gust, dar pe aproape.
Și sigur mâncând s-a simțit mai aproape de casă. Ca noi toți de altfel.
Desert: Frigănele
Sigur ai auzit de pită-n ou. Află că moldovenii mănâncă și ei pită-n ou, doar că e dulce, nu sărată. Miruna ne-a tot zis de-a lungul timpului de frigănele, dar nimeni nu știa la ce se referă.
Acum toată lumea știe și tuturor le plac. Pentru ea, să se trezează dimineața și să simtă miros de frigănele în casă însemna zi de sărbătoare. Mama ei făcea pe lângă și lapte cu cacao.
Rețeta: Prima dată pregătești aluatul. Ouă, puțină sare, zahăr, esență de vanilie, lapte și făină. Vrei o consistență puțin mai groasă decât la clătite. După aceea, iei feliile de pâine, le dai prin aluat și le pui la prăjit în uleiul încins.
Poți să le mănânci goale sau cu gem.
Acesta a fost meniul nostru complet. Meniul nostru plin de ulei, prăjeli, zahăr și brânză. Plin de nostalgie și de amintiri. După cum ai observat, nimeni nu s-a chinuit să facă ciorbă. Asta ori pentru că am mâncat mereu că-ți face bine la stomac ori pentru că, la noi toți, ciorba e mâncarea pe care doar mama o poate face. Am plecat cu toții de acasă de mulți ani, dar niciunul nu a încercat să facă ciorbă. E teren sacru acolo.
Ne-am cunoscut unii pe alții prin mâncarea copilăriei. Prin petrecerile lui Evelin, prin cartofii lui Paul, frigănelele Mirunei și pizza lui Edi.
Fiecare dintre noi poartă cu el acest bagaj gastronomic al mâinilor care ne-au crescut. Al modului în care Miruna mergea la bunica ei să mănânce pulpe de pui prăjite pentru că nimeni nu le putea face la fel de bune sau al modului în care bunica Georgianei făcea cel mai uriaș ceaun de tocană de cartofi și era mereu delicioasă.
Și tu ai prin tine bucăți de mâncare din copilărie
Vreun cartof prăjit uitat prin suflet sau niște gălbenuș de ou prin iriși. Și e foarte bine că e așa. Oricât de multe bucătării ai descoperi, aceste gusturi cu care ai crescut o să fie mereu cu tine.
Nu știm care e știința din spate sau dacă există studii care să ateste că ce zicem noi aici este adevărat. Știm doar că există o masă mare de bunici și mame care ne-au gătit ca să ne crească. Că există mâncăruri pe care nu le putem uita și pe care o să le facem și noi copiilor noștri mai departe. În știința populară, mâncarea are puteri magice. Și noi asta alegem să credem. Mai ales că suntem toți niște pofticioși.
Dincolo de a ști imnul sau istoria, trebuie să știi gustul de cartofi prăjiți cu ochiuri, de borș, gogoși cu zahăr pudră și tot ce am pus noi în meniu. Trebuie să știi care e gustul care te-a format.
Când mergi la bunica și îi spui de humus și ea îți dă cu lingura peste cap și-ți arată ea ție fasolea bătută. Acolo, în bucătărie, timpul a stat în loc. Fasolea e fasole și borșul e borș. Nu am deranja acea cămară pentru nimic în lume.
Pentru noi, mâncarea controlează timpul. Ne-a dus înapoi în copilărie. În copilăria pe care am părăsit-o, dar pe care am luat-o cu noi pe limbă. Ca să nu uităm cum a fost și de unde am plecat.