Ce înseamnă, oare, să fii mamă? Și ce anume te face să fii una? Că doar nu e ca și cummergi la locul de muncă și primești un ecuson cu numele și funcția.
Nimeni nu-ți pune o bulină mare în piept pe care scrie MAMĂ și gata, te recunoaște toată lumea.
Să ne gândim, oare, la aspectul fizic? Au mamele aceleași trăsături? Mame sunt cele care au ochi albaștri sau verzi? Cele care se vopsesc sau își lasă părul alb? Nu credem.
Dar credem, totuși, că mamele au și ceva fizic. Au câte un fir de păr alb cauzat de nopțile în care nu au dormit. Au câte un rid ascuns în colțul gurii de la momentele în care râdeau și plângeau în același timp. Au crăpături în palmă de la spălat și făcut mâncare. Au o blândețe în ochi pe care o vezi de fiecare dată când se uită la copilul lor. Au vergeturi cauzate de schimbările corpului și dacă ne uităm atenți au și linii noi în irișii ochilor.
Linii cauzate de faptul că au dăruit viață.
Să ne gândim, oare, la personalitate? Au mamele aceleași trăsături? Mame sunt cele care nu se enervează niciodată sau cele care sunt darnice? Cele care sunt melancolice sau poate cele agitate tot timpul? Nu credem.
Dar credem, totuși, că mamele au ceva în comun: sacrificiul pentru o altă viață.
Empatia față de un suflet care a crescut din sufletul tău. Dragoste nemărginită și putere. Blândețe și grijă. Mamele sunt suflete care fabrică suflete. Deci trebuie să fie ceva special la ele, nu?
Să ne gândim, oare și la timp? Ești mamă doar la amiază sau dimineața? Ești la 20 de ani sau la 40? Nu credem.
Credem că ești mamă în suflet și aștepți să vezi cine o să trezească instinctele acelea în tine.
Credem că poți fi mamă și fără să ai copii.
De ce spunem asta?
Pentru că am cunoscut o astfel de mamă.
Despre Mama din poveste
O să numim personajul nostru Mama căci o să vedeți în final că i se potrivește. Și că merită. Mama noastră nu putea să aibă copii, deși și-ar fi dorit foarte tare. Mai și avea calitățile pe care le-am descris noi mai sus. Ei, dar pe ulița ei era o fetiță. Frumoasă și dezghețată, cum ar spune bătrânii, care o aștepta pe ea în poartă în fiecare zi când venea de la lucru.
Atât de dragă-i mai era fata, că deși venea după o zi de muncă, se asigura că mereu are să-i dea vreo bomboană, s-o ia în brațe și să stea măcar oleacă cu ea. Fetița simțea căldura Mamei și îi dădea înapoi zâmbet de copil. Ori cu toții știm că zâmbetul de copil vindecă și hrănește. Trupul și sufletul.
Mama noastră se uita cu drag la fetiță, mai ales că știa că acolo unde stătea nu avea parte de foarte multă dragoste. Și i se rupea inima.
Ei dar într-o zi, Mama s-a întâlnit cu părinții fetiței. Aceștia au văzut că micuța stă mai mult la Mama decât la ei, așa că atunci când aceasta i-a întrebat în glumă dacă nu i-ar da-o ei pe fetiță, că îi e tare dragă, aceștia au acceptat.
Mare i-a fost uimirea Mamei. A sunat-o pe secretara de la locul unde lucra, cu vocea tremurândă și lacrimi în ochi, să-i spună că de acum are și ea o fetiță. Și să o ajute cu toate actele.
Secretara nu mai putea de bucurie, căci, ca noi, știa că Mama noastră avea în vene acest simțământ matern. Au rezolvat cu actele, au semnat părinții și dintr-o dată fetița noastră avea mamă. O avea pe Mama.
Să nu vă gândiți că totul a fost atât de ușor. Nicidecum. Fetița avea și probleme de sănătate. Mama noastră a avut grijă de ea. A vegheat la căpătâiul ei și a vrut s-o vadă frumoasă și sănătoasă.
A și văzut-o. Fetița noastră e acum, mare, frumoasă, la fel de dezghețată și sănătoasă. (Vă spun sigur, că doar am văzut-o.) I-a dăruit Mamei și doi nepoți frumoși foc. Să-i bucure sufletul.
Vă întrebați ce face Mama noastră? E bine și ea. Se hrănește cu tinerețea nepoților. (Și ai ei și ai Badei), primește oamenii cu bucurie și oferă dragoste. Ca o Mamă.
Căci după cum v-am spus, ca să fii mamă nu trebuie să ai copii.