Ei și mi-aduc acuma aminte de un flăcău cu plete negre dintr-un sat crișan. Am fost odată eu pe-acolo și nici c-am văzut tânăr mai vânat decât acela.
Băiatu cel mare a lu Moga era oftat de toate fetele din sat. Avea el părul negru și oleacă bucălat, pe care și-l purta mândru pe umeri, deși nimeni nu mai văzuse până atunci băiat cu păru lung, dar așa-i plăcea lui să-l poarte. Avea ochii pătrunzători și își răsucea mustața într-un gest de gândire și cugetare, ori mândrele mureau când îl vedeau că face așa.
Umbla al nostru toată ziua prin sat, dar nimeni nu știa unde se duce și ce face. Toți îl credeau un pierde vară, la fel ca taică-su. Îi plăcea, totuși, să audă muzicanții atunci când veneau în sat. Stătea el așa retras ca să nu atragă atenția, dar niciodată nu lipsea de la vioară sau de la acordeon. Când era mai mititel juca la toate horele, dar de când i-o dat mustața e mai scump la vedere, chiar dacă toate fetele ar vrea să fie chemate la joc de el.
Am uitat să vă zic că avea mereu o pipă în colțu’ gurii. Uneori aveai impresia că nici nu fumează, da o ține acolo din obișnuință. Îl mai zăreai pe vreo pajiște cu carte-n mână și cu gându’ departe.
Pe cât le stătea fetelor mintea la el, pe atât de puțin se gândea el la ele. Și nu erau orice fete, numa din alea cu zestre și ochi frumoși. A încercat el de câteva ori să se bage în seamă cu ele, dar după două vorbe își dădea seama că mai bine revine la cărțile lui.
După câțiva ani a intrat și în marele sfat. Bătrânii nu țineau pasul cu ce zicea el și îl declaraseră cel mai deștept. O reușit să aducă multe schimbări bune, la joc încă merge și cărțile încă-i plac.
Cât despre mândruțe … o-m trăi ș-om vedea!
