Tare-i place lu’ Bădița primăvara. Culege ghioceii gingași din grădinuța de sub prispă, mâncă mucenicii unși cu nucă și dragoste, inspiră aeru’ curat și … sărbătorește.
Pentru Badea, vestitoarea Primăverii nu e nici trilul de păsărea, nici albul ce răsare din grădini și nici adierea ușoară de peste zi. Pentru Badea, Primăvara vine datorită Mirunei.
1 martie e ziua nepoatei mele, Mirunița, cum îi spunem noi în bojdeuca Neaoșă. Bojdeucă tare aranjată, că doar ea se ocupă de ordinea și disciplina casei! Fără ea, nepoțeii ăștialalți tare ar lua-o pe câmpii…
Când am zărit-o pe Mirunița prima dată, am văzut un bunghi de om. Nu mă așteptam nicidecum la ce o să urmeze. Roșie în obrăjori, parcă sfioasă să-mi vorbească, da nici tare doritoare de taclale pe moment. M-am gândit eu că ceva nu-i prea bine, dar eu nu știam că Mirunița, în tot timpul tăcerii, arunca ochiu’ peste lumea asta nouă.
Cum ți-i viața și cu povestitorii. Dacă ar fi după ei, ar găsi povești și-ntr-o coajă de nucă, și-n bobu’ de mălai. Așa a fost și Mirunița când am văzut-o prima dată. Băieții erau falnici în fața mea, îmi povesteau felurite istorisiri de mult uitate, pe când ea asculta, mirosea, simțea, inspira. Lumea, poveștile, pe noi, totul. Dar cu ce folos?
Ce să vezi – când ajunge ea acasă, îmi trimite o scrisorică. Porumbelul ajunge mai greu la bojdeuca Neaoșă, da când am primit hărtia, mare mi-a fost mirarea: Mirunița a ținut minte tot. Și nu doar că a ținut minte, da’ o reușit să facă din povestioarele noastre bolborosite slove cursive, ce au noimă, sens și, cel mai important, tâlc.
Că așa-i Mirunița noastră – scoate din toate un tâlc. Viața fără tâlc nu-i viață pentru ea! Dapăi după asta, nici ei nu i-a mai stat gura. Mi-a spus și mie ce visează ea de la lumea asta. Mi-a plâns de nedreptate și nenoroc. Mi-a surâs, de tare multe ori, datorită gesturilor mici pe care doar bătrânii știu să le facă. Un zâmbet la Mirunița noastră costă doar o poveste. Sau o lalea. Poate și ceva mai zaharisit, dar sigur cu o poveste o câștigi.
Povestea ca povestea, da v-am spus deja: când îi pune Miruna la treabă pe nepoți, nici Muma Pădurii nu le stă în cale. Să nu-i spuneți c-am zis, da’ tare am bază pe ea. Ce m-aș face fără Mirunița povestitoarea sau fără Miruna, mămica aspră și iubitoare a tuturor nepoților mei?
Dragă nepoată scriitoare, fără tine, povestea mea rămânea în viu grai, niciodată trasă prin condei. Și tare era păcat.