Să-ți clădești viața din cărămidă


Smaranda a avut o viață grea. Ori a uitat-o Cerul ori îi pregătește ceva mai bun pentru când o merge Dincolo, nu știm. 


Știm doar povestea ei, pe care o s-o spunem întocmai. Fiecare își trage propria învățătură. 


E cea mai mică din 5 frați. Singura fată. Ceilalți 4 copii ai casei sunt flăcăi. Mama ei s-a bucurat când a avut-o. A vrut mereu o fetiță pe care s-o învețe de-ale casei, că 5 handralăi îs greu de ținut. Tatălui i-a fost tot atâta. Că îs 4 sau 5, numa să fie sănătoși să poată munci. 


A frecat podele și a făcut mâncare toată copilăria. Mai fugea din când în când prin uliță la joacă, dar imediat se și auzea glasul mamei care o striga să vină înapoi. Dar Smaranda o iubea pe mama ei. Era singura pe care o simțea aproape și voia să o ajute cu tot ce putea. Unde mai pui faptul că mama ei oricum era cam bolnavă și nu prea mai putea sta în picioare mult timp. 


Trec repede anii copilăriei și după ce a terminat 8 clase, părinții Smarandei cătau s-o dea la măritat. Să fie băiat bun, să aibă grijă de ea și să pună pâine pe masă. 


Părinții nu mai aveau ce să-i dea. După 4 băieți de însurat, nu le-a mai rămas nici măcar un pogon de pământ. Iară asta s-a știu în tot satu’ și s-a văzut. Că nimeni n-a venit s-o pețească pe Smaranda decât Ghiță, care era la fel de sărac ca ea. 


Dar sufletele lor erau bune și curate și când părinții fetei au văzut că nu au cui s-o dea, iar în casă nu mai era chip s-o țină, au căzut la învoială cu Ghiță. Au făcut o nuntă mică, după cum s-a putut și cei doi s-au mutat cu socrii, într-o cameră măruntă pe cât era și Smaranda.


Acuma, ca să știți mai multe despre ea, era un spirit bun și blând. Ajuta pe cine putea și cum putea și dădea haina de pe ea numa ca să fie altora cald. Dar a avut mereu dorința asta să aibă locu ei. Casa ei și numa’ a ei. Să nu mai împartă cu frați sau socri sau părinți. După atâta ajutor, să-și găsească și ea bucățica ei de pământ și cărămizile ei acolo. 


Așa mică cum era, avea voință cât pentru 10. Într-o zi și l-a luat pe Ghiță al ei deoparte și i-a zis că trebuie neapărat să-și facă casă. Are Ghiță o palmă de loc de la bunica lui și e  cât le trebuie lor acuma. 


Bărbatu’ însă n-a luat-o în seamă. Ei abia aveau cu ce să trăiască de pe o zi pe alta și ea se gândea la casă.


Dar Smaranda noastră și-a pus în cap că vrea casa ei. Așa că mergea ziua la muncă prin sat și primea în schimb fel de fel de materiale de la oameni. Ba 10 cărămizi, ba o ajuta cineva la făcut lut, ba câteva bucăți de lemn. Un geam mai spart ori mai crăpat. Și-apoi când o văzut-o oamenii ce harnică și cuminte e, o ajutau cu mai mare dragu. 

Încet, încet, ducea totu pe palma lor de loc. Într-o zi cineva s-a și apucat s-o ajute să clădească casa. 

- Dor ce ți tu, Smarandă tăt acolo în ogradă? Hai să ne apucăm să și facem ceva cu ele!


S-or mai găsit vreo alții câțiva și până să afle Ghiță de toată treaba, pereții de lut deja erau ridicați. Nu i-a venit a crede omului. Dară de atunci nici nu a mai ieșit din cuvântu’ nevestii sale.


Dară după bucurie vine și năcaz. N-aveau tinerii nici 1 an de când locuiau în casa lor făcută cu trudă și sudoare, că Ghiță a fost chemat la război. L-a plâns Smaranda mai mult de suferința lui decât de a ei. 


A rămas singură să aibă grijă de casă, de animale, și de pruncul din pântecul ei. 

  

Când fecioru care li s-a născut a împlinit un an, bucuria nu a durat mult. Smaranda a primit la două zile după scrisoare că al ei Ghiță murise pe front. 


Plâns-a Smaranda noastră zile și zile. S-a căit, s-a supărat. și-a plâns de milă ei și copilului. Nu știa de ce Soarta o bătuse așa de tare. De ce o lăsase singură când ea ajutase atâta amar de om. 


Ziua se ducea și muncea prin sat cu copilul după ea. Venea la amiază să dea de mâncare la animale, pleca înapoi. Și așa treceau zilele. O primit ceva bani de pe urma lu’ Ghiță și o reușit să termine casa. Avea în sfârșit casa ei. Dară pentru ce dacă nu avea cu cine s-o împartă?


Petrică creștea văzând cu ochii și era o frumusețe de băiat care o iubea tare mult pe mama lui. 


După ce-au văzut ce femeie de ispravă e Smaranda, au început s-o pețească unii și alții. 

Dar a noastră a rămas singură 18 ani. Nu a vrut pe nimeni în casa ei până nu a plecat al ei băiat în armată, ca să nu își bată nimeni joc de el. 


Abia după aceea l-a acceptat pe Mihai, un om la fel de bun, ca după sufletul ei, cu care să-și trăiască restul anilor. 


Dar să nu credeți că atât a fost. La 30 și oleacă de ani, în floarea vârstei, îi moare dragul de Petrică. Moare odată cu Mihai într-un accident de muncă ce a părut mai mult o greșeală a lui Dumnezeu decât un accident. Dar cum Dumnezeu nu face niciodată greșeli, moartea lor a fost mai reală decât voia Smaranda să fie.

Sufletul ei e acuma crăpat pentru totdeauna. Nici lacrimile nu îl mai pot suda. Va rămâne așa cât îi va mai fi dat să trăiască. 


Smaranda noastră are acuma 80 de ani și trăiește singură în casa pe care a clădit-o cu mâinile ei. Frica ei cea mai mare e să nu vină nimeni peste ea, să o facă de râs și apoi să o lase și mai goală. Sufletul ei oricum a murit odată cu al băiatului. 


Acuma tot ce vrea ea e să nu rămână casa a nimănui. Mai bine să o vândă, să o dea de pomană dacă e chiar până acolo, numa să nu crească buruienile în ea. Să nu vină hoți să șadă acolo în munca ei. 


În viața ei de cărămidă. 

 

De la Miru


Lasă un comentariu


Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare