Povestea celor 4 elemente


Când a făurit Pământul cel ce l-o făcut, un lucru l-a știut sigur: că pe noi ne va lăsa pe lume cu patru elemente de prim ordin: aerul, focul, apa și pământul. Aceleași elemente se ascundeau bine în oameni, dându-le puteri nebănuite pe parcursul întregii vieți, de la început și până la sfârșit. Dar nu mulți erau cei care chiar erau atât de vrednici încât să afle de puterea pe care o dețin. Ei bine, asta până-ntr-un anumit punct. Planetele se aliniaseră, iar toți cei patru vrednici ai elementelor știau deja de ce sunt în stare.

Eva era o tânără oareșicare. Trăia cu umila ei familie, în umila ei căbănuță unde tare harnică mai era. Nu de alta, dar nu prea avea de ales. Traiul era greu, dar Eva era fată de om vrednic. Și atât de ageră mai era fecioara noastră, de toți oamenii din sat bârfeau la sfat că ar fi soră de-a ielelor, un soi de nimfă care noaptea, sub clar de lună se întâlnește cu surorile-i în văzduh, unde dansează până-n zori de zi. Nimic, niciodată nu-i stătea în cale.

Și cu cât creștea Eva noastră, cu încă de zece ori pe-atât de frumoasă se făcea. După ce a împlinit vârsta de 18 ani, zău că la soare te puteai uita, însă la dânsa, ba. Așa de frumos creștea Eva că până și țărâna pe care călcau pe-atuncea oamenii deveni tare prosperă. Atâta bogăție era-n regat, că era loc și pentru nu unul, nici doi, ci trei crăișori - tustrei frumoși, breji și viteji din cale-afară. Bineînțeles că toți trei aflaseră de miracolul de fată care trăia pe-aceleași meleaguri cu ei, la nici zece aruncături de băț distanță. De fiecare dată când băieții mergeau la vânat, treceau pe lângă gospodăria familiei Evei și mereu se opreau, salutând-o respectuos când o vedeau prin grădină. 

Mezinul, Radu, era ăl´ mai vesel, dar și cel mai încăpățânat. Era ca focul – când bine, când răuvoitor. Niciodată nu știai când urma să izbucnească de nicăieri. Iancu era cel mai retras dintre toți trei. Mereu singur cu propriile-i gânduri, îi plăcea mult să sară din peisaj, cu o carte și un vin din struguri de cea mai nobilă viță, cu pluta pe un lac din mijlocul unei poienițe din apropiere. Era și cel mai mare din toți cei trei crai, deci mereu avea o vorbă mai chibzuită la el. Și Achim, cel mai serios dintre toți, a avut mereu doza potrivită de sârguință în tot ce făcea – și mai tot ce făcea, făcea bine. Nu degeaba deținea pădurea regatului care se întindea cât vedeai cu ochii.

Însă cei trei voinici aveau un mare necaz ce-i bântuia: după ce s-au născut, pe rând au fost toți blestemați de vrăjitoarea cea rea a regatului, care numai din ciuda ei imensă a năzărit asemenea vrajă: crăișorii nu vor putea trăi dragostea adevărată, iar orice încercare va fi aspru pedepsită.

Iar cum vremea o cerea, fata noastră trebuia să-și găsească și ea alesul. Mult s-au mai sfătuit crăișorii în legătură cu care-o fi cel mai demn pețitor. Însă fără niciun rezultat. Neînduplecați din fire cu toții, au ajuns după multe certuri și cuvinte severe la un consens – acela că niciunul din ei nu va fi îndreptățit să o ceară.

Nu mult timp trecu de la sfatul celor trei, că Radu, înflăcărat din fire, deja era la poarta fetei să o ceară. Nu-i prea păsa lui de acordul făcut cu frații săi, mai importantă pentru el era atracția pe care o simțea față de Eva. Când l-a văzut la ea la poartă, Eva a amuțit. Iar când acesta i-a promis o dragoste cum nu s-a mai văzut de când lumea și pământul,  fata, impresionată, nu a avut cum să-l refuze. 

Și-așa au pornit ei doi împreună-n drumul vieții. Radu o dusese pe fată în lăcașul lui din inima pădurii, unde nici zbiarăt de lup nu se aude. Casa lui era mare, rotundă și făcută din piatră dură. Era foarte falnică – în jurul său, zeci de rânduri de brazi arși dădeau zonei un aer de nedeslușit. Pe drum, numai chicote de veselie, mai-mai să nu-și ia zborul de pe pământ în saltul lor.

Nici bine ajunși în noul cuibușor, celor doi nu le-a trebuit decât o privire plină de râvnire ca să se încingă tot. Și foc atât de aprins chiar că nu mai văzuse Eva noastră la viața ei. Atât de puternică era dragostea lor încât Radu, neputincios față de propriile-i reacții, a izbucnit într-o vâlvătaie mistuitoare. Cât despre fata noastră, încerca biata de ea să se salveze din flăcările puternice, dar nu părea să aibă nicio cale de scăpare. Asta până când apăru Iancu, potolind tot haosul din preajmă. Stinsese focul, salvase fata, dar din păcate din Radu doar cenușa mai rămăsese.

Iancu își numărase bine pașii – observase toată situația din umbră, a acționat la cel mai potrivit moment, și venise timpul să-și joace și el cartea: i-a mărturisit dragostea fetei noastre, încălcând astfel și el jurământul făcut. Cu vorbe mult mai puțin amăgitoare decât ale celui pe care-l numea „frate”, i-a demonstrat fetei că și el o poate iubi cu adevărat, chiar dacă nu îi poate promite luna de pe cer. Și cu felul lui de a gândi, cu vorbele-i înțelepte și prin viclenia de care a dat dovadă, a reușit să o cucerească.

Cei doi puteau vorbi despre absolut orice, de la bune, la rele, câte-n lună și-n stele. Pe scurt, se înțelegeau de minune. Casa lui Iancu, o umilă căbănuță construită pe fundație de zăgaz, în mijlocul lacului unde obișnuia băiatul să-și petreacă majoritatea timpului, reprezenta următoare oprire. Eva nu se putea simți mai în siguranță - nimeni nu o înțelegea mai bine decât Iancu.

Trecură zile, săptămâni, unii zic că chiar luni în care cei doi au dus cel mai obișnuit trai – chiar dacă era fiu de crai, Iancu n-a moștenit și pretențiile de înaltă clasă – ar fi preferat, mai degrabă, în orice moment, să fie văzut ca un simplu om de rând. Eva nu se simțea încântată din cale-afară, dar nici dezamăgită nu era, nici pe-aproape.

Asta până să apară Achim în peisaj. Într-o zi, pe când Iancu era la pescuit și Eva își vedea de treburile casei, își face apariția cel de-al treilea crăișor, care se simțea neîndreptățit pentru că ceilalți doi și-au permis în mod mârșav să încalce promisiunea făcută. S-a gândit că din toți trei, nu poate fi el ăl´ mai nătărău, așa că a venit la pețit cum știa el mai bine: cu cadouri alese care mai de care, așteptând-o într-o caleașcă de aur. Băiatul i-a promis tot ce are el mai de preț, căci pentru el nimic pe lumea asta din tot ce-i al lui nu se compară cu valoarea fetei.

Eva îi lăsă un bilet lui Iancu explicându-i cum nu va putea niciodată să îl iubească pe deplin, întrucât nu vedea relația dintre ei doi ca fiind una de iubire, părându-i-se că este prea rece cu ea, iar apoi plecă cu Achim. Când veni crăișorul acasă, deja nimic nu mai putea fi făcut, discutat, înțeles sau rezolvat. Mare-a mai fost jalea din sufletul lui când s-a întors acasă și a găsit biletul. Atât de mare, că o dată cu citirea scrisorii se făcu pe loc una cu apa de sub picioarele-i.

Ajunși la castelul lui Achim, cei doi au avut nevoie de o săptămână întreagă pentru ca crăișorul să-i poată arăta fetei toate frumusețile pe care le deține – iar pe cât de impresionată era fata, pe atât de bucuros era crăișorul. Mai că i-ar fi pus totul pe tavă, atât de dragă îi era.

Odată și-odată veni și ziua cea mare: crăișorul îi ceruse oficial mâna fetei, cu un inel care valora cât jumătate din întregul tărâm. Însă, fără să realizeze asta, în spatele acelui inel se afla de fapt un preț mult prea greu de suportat. Dar asta nu-l putea opri din a se dărui pe de-a-ntregul fetei. Atât de orbit era de frumusețea ei, încât într-o bună zi, n-a mai fost de găsit. Parcă-l înghițise pământul.

Gurile mai vorbărețe spun că Eva devenise tare hapsână de când a început a umbla cu Achim, dar noi știm că nu era așa. Dovada? Când nu și-a mai găsit crăișorul, despre care încă se zvonește că a dispărut fiindcă a dat tot ce avea fetei, inclusiv pe el însuși, nu mult timp trecu și Eva noastră muri singură, de inimă frântă și de dragoste rănită. Nicio bogăție materială nu-i mai putea umple golul. Tot gurile spurcate mai spun și pe-acum că fata noastră încă mai bântuie văzduhurile, poate-poate și-o  găsi într-o bună zi liniștea. Sau, cine știe, poate s-a retras în pădure cu surorile-i, ielele. O dată-n 30 de nopți, când e luna cea mai plină pe cer, se mai aude glasul ei melodios, vrăjind tot omul ce izbutește să umble pădurea.

 

de la Vlad


Lasă un comentariu


Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare