Nepotu' Moga în Universul Neaoș


Ei, și-mi aduc aminte acuma de un flăcău cu plete negre dintr-un sat de pe Criș. Am fost odată pe-acolo și nici c-am văzut tânăr mai vânat ca acela.

Băiatu’ cel mare a lu’ Moga era aflat de toate fetele din sat. Avea el părul negru și oleacă bucălat, pe care și-l purta mândru pe umeri. Nimeni nu mai văzuse până atunci băiat cu păru’ mai lung decât fetele, da’ așa-i plăcea lui să-l poarte. Avea ochii pătrunzători și își răsucea mustața într-un gest de gândire și cugetare, iar mândrele mureau când îl vedeau că face așa.

Umbla al nostru toată ziua prin sat, dar nimeni nu știa unde se duce și ce face. Toți îl credeau un pierde-vară ca tată-su. Îi plăcea, totuși să audă muzicanții când veneau în sat. 

Stătea el așa retras ca să nu atragă atenția, dar niciodată nu lipsea de la vioară sau de la acordeon.

Avea mereu o pipă în colțu’ gurii. Uneori nici nu fuma, doar o ținea acolo din obișnuință. Îl mai zăreai pe vreo pajiște cu cartea-n mână și cu gândul departe.

Pe cât le stătea fetelor mintea la el, pe atât de puțin se gândea flăcăul la ele. Și nu erau orice fete, numa’ din cele cu zestre mare și ochi frumoși. A încercat el de câteva ori să se bage în seamă cu ele, dar după două vorbe își dădea seama că mai bine rămâne la cărțile lui.

După câțiva ani a intrat și în marele sfat. Bătrânii nu țineau pasul cu ce zicea el, că vorbea mult și repede, așa că l-au declarat ca fiind cel mai deștept. O reușit să aducă multe schimbări bune, la joc încă merge și cărțile încă-i plac.

Cât despre mândruțe … om trăi și ș-om vedea!


Lasă un comentariu


Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare